The Long Season - Cdrama

Am căutat un serial chinezesc care să fi fost foarte bine primit și apreciat la vremea lui și mai multe surse mi-au indicat ”The Long Season”. Este într-adevăr un serial foarte bun, în care totul este făcut la cel mai înalt nivel; scenariul (scris chiar de Yu Xiaoqian autorul nuvelei ”The Cutting Edge of Winter” pe care se bazează). regia, jocul actorilor, unghiurile de filmare (care adesea sunt neglijente în dramele fabricate pentru succes comercial), machiajul, atmosfera sumbră în care se desfășoară acțiunea, presărată cu momente de ironie, umor, sentimente calde, umane.

M-a impresionat mai ales faptul că o parte din acțiune se petrece în anii 1997-98 și descrie un fenomen care s-a produs și la noi, anume sfârșitul economiei în care viața unei întregi localități era indisolubil legată de o uzină proprietate de stat care nu a mai rezistat schimbărilor produse de capitalism dar în care și corupția generalizată a jucat un rol important.

Am recunoscut multe din mentalitățile comuniste bazate pe Pile, Cunoștințe Relații deși în acest caz jocul de cuvinte nu se potrivește cu cel chinez. ”Omul nou” comunist chinez este frate bun cu ”omul nou” corupt și descurăreț din iubita noastră patrie.

Unele scene sunt atât de tragice prin umanismul lor încât mi s-a străns inima.

Un articol dedicat serialului în Foreign Policy întreabă:

”How Did This Brilliant Chinese Rust Belt Noir Get Made Under Xi?”

Iar altul, de pe Inside Story pune o întrebare asemănătoare:

”How did this candid drama series make it past the censors?”

Am copiat un întreg pasaj dintr-un comentariu tot de pe net:

”Yet the overall brilliance of The Long Season raises the question: How does something this good get made in Xi Jinping’s China, where artistic ambition is usually crushed? This is a country where a single inoffensive joke about a military slogan destroyed multiple comics’ careers and produced a $2 million fine, the mistaken appearance of a tank pulled the country’s top lives treamer offline for three months, and TV plotlines are tightly controlled. Censorial dumbness, albeit often spottily and inconsistently enforced, hangs over everything.” (ELISABETH BRAW)

Pacient în România - A doua zi.

Eram internată la Institutul Oncologic, etajul III. Mă operasem de cancer la sân cu o zi în urmă. Eram singură într-o rezervă cu două paturi. Doctorii  care m-au operat, soții Șaptefrați (ulterior au divorțat și el a răposat) plecau în concediu și nu s-au mai făcut internări în secția lor în acest timp.

Când m-am internat mai era o pacientă, în patul de la perete deci mie mi s-a repartizat cel de la geam. Era foarte incomod din mai multe motive așa că am decis să mă mut, după plecarea ei, în cel de la perete. Ceea ce am și făcut. Dar pe acel pat în loc de o saltea întreagă erau două saltele mai mici, una în prelungirea celeilalte. În locul în care se întâlneau se formase un mic șanț. Nu știu cum a dormit doamna aceea...

Așa că am luat salteaua de pe patul de la geam și am mutat-o la perete. Nu mă durea nimic, mă simțeam plină de energie și bucuroasă că am scăpat de acea tumoră care, ce-i drept, nu mă deranjase în nici un fel dar deja se întinsese spre axilă. Gradul IIIM, acesta a fost diagnosticul. Făcusem deja chimioterapie și radioterapie, nu mai povestesc cum a fost, pentru că am făcut-o altă dată. 

Voiam să mut și noptiera dar aceea era din fier și era mult prea grea. Când a venit soțul meu în vizită (stătuse cu mine până seara târziu, împreună cu fetele) a rămas interzis. Pesemne se aștepta să mă vadă zăcând în pat, sfârșită de puteri, cum se întâmplase în ultimele săptămâni de radioterapie iar eu îi ceream să mă ajute să mut noptiera. 

Nu a uitat nici până acum (pe 20 iunie se împlinesc 29 de ani) isprava mea. Se putea deschide operația, puteam face o hemoragie (de două ori a fost amânată pentru că timpul de coagulare a sângelui era prea lung) dar eu, sedată puternic să nu simt dureri, nu am avut nimic. Mi s-a explicat mai târziu de către doamna doctor că atitudinea poate face de multe ori diferența între cei care supraviețuiesc și cei care nu.

Le sunt recunoscătoare tuturor cadrelor medicale care s-au ocupat de mine în lungile luni care au dus în final la supraviețuirea mea și bunului. Iisus, pe care aveam impresia că îl văd în fața mea și îmi spune ”De ce îți faci griji? Ești în mâinile mele”. Iar eu îi răspundeam ”Facă-se voia TA!”

Fermat’s Cuisine partea II-a

 Despre serial am mai scris în alt articol, despre reacția Maillard. Dar serialul mi-a mai oferit și alte subiecte interesante, despre care veți afla mai jos.

Unul din subiecte este Little's Law:

Știați de legea asta? A folosit-o ca să calculeze cât timp va sta la coadă ultimul venit.

Făceam și eu calcule din astea la lungile cozi dinainte de 89 fără să știu de existența legii.

Ba mai calculam și dacă ajunge marfa până îmi vine rândul.

Ultima dată când am folosit legea asta a fost în 2003 când am stat la o coadă de sute de persoane ca să cumpăr Cantastim, un vaccin anti cancer la sân despre care s-a vorbit la TV și lumea a înțeles că e un fel de panaceu universal.

Mie chiar îmi trebuia pentru că urmam niște cure după operație și cred că m-au ajutat. Am prins printre ultimele cutii, cu multe emoții că se termină înainte de a îmi veni rândul.

După câte știu Institutul Cantacuzino, unde am stat la coadă la farmacie, nu îl mai fabrică.

Am mai aflat că și Euler's identity poate fi aplicată în bucătărie. Am căutat ce e cu identitatea asta și o să copiez din Wikipedia un fragment din articolul care îi este dedicat. Din păcate este în engleză pentru că în limba țării noastre, unde matematicienii au luat nenumărate medalii la Olimpiadele Internaționale nu s-a ostenit nimeni să scrie despre ea sau măcar să traducă articolul din engleză în română.

”In mathematics, Euler's identity^{[note 1]} (also known as Euler's equation) is the equality

$${\displaystyle {𝑒}^{𝑖𝜋}+1=0}$$

where

${\displaystyle 𝑒}$ is Euler's number, the base of natural logarithms,

${\displaystyle 𝑖}$ is the imaginary unit, which by definition satisfies ${\displaystyle {𝑖}^2=-1}$, and

${\displaystyle 𝜋}$ is pi, the ratio of the circumference of a circle to its diameter.

Euler's identity is named after the Swiss mathematician Leonhard Euler. It is a special case of Euler's formula ${\displaystyle {𝑒}^{𝑖𝑥}=\cos 𝑥+𝑖\sin 𝑥}$ when evaluated for ${\displaystyle 𝑥=𝜋}$. Euler's identity is considered to be an exemplar of mathematical beauty as it shows a profound connection between the most fundamental numbers in mathematics. In addition, it is directly used in a proof^[3][4] that π is transcendental, which implies the impossibility of squaring the circle.

Euler's identity is often cited as an example of deep mathematical beauty.^[5] Three of the basic arithmetic operations occur exactly once each: addition, multiplication, and exponentiation. The identity also links five fundamental mathematical constants:^[6]

• The number 0, the additive identity
• The number 1, the multiplicative identity
• The number π (π = 3.1415...), the fundamental circle constant
• The number e (e = 2.718...), also known as Euler's number, which occurs widely in mathematical analysis
• The number i, the imaginary unit such that ${\displaystyle {𝑖}^2=-1}$

The equation is often given in the form of an expression set equal to zero, which is common practice in several areas of mathematics.”

Geniul matematic Gaku Kitada a aplicat matematica și la crearea unei rețete din monkfish (Lophius, peștele broască, despre urâțenia asta aflați din linkul pe care vi l-am dat) și rădăcinoase. A folosit pentru asta Fibonacci secvence despre care a scris și Dan Brown în vestita The Da Vinci Code, după care s-a făcut și un film. Dacă acolo secvența asta se aplica la Mona Lisa aici se aplică așa cum veți vedea mai jos, but first (nu vă mai spun gluma, e legată de indicațiile date pentru dezamorsarea unei bombe) a mai vorbit la un moment dat de Golden Ratio , Secțiunea de aur  

”Secțiunea de aur (numită uneori în mai multe feluri precum : Raportul de aur, Proporția de aur, Numărul de aur) (sectio aurea în limba latină), notată cu litera greacă Φ (phi majuscul) sau și cu φ (phi minuscul), care se citesc „fi”, este primul număr irațional descoperit și definit în istorie. El este aproximativ egal cu 1,618033 și poate fi întâlnit în cele mai surprinzătoare împrejurări.

Dar să revin la Fibonacci secvence și să copiez câteva cuvinte despre ea din Wikipedia:

In mathematics, the Fibonacci sequence is a sequence in which each number is the sum of the two preceding ones. Numbers that are part of the Fibonacci sequence are known as Fibonacci numbers, commonly denoted F_n . The sequence commonly starts from 0 and 1, although some authors start the sequence from 1 and 1 or sometimes (as did Fibonacci) from 1 and 2. Starting from 0 and 1, the sequence begins

0, 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55, 89, 144, ....^[1]

The Fibonacci numbers were first described in Indian mathematics as early as 200 BC in work by Pingala on enumerating possible patterns of Sanskrit poetry formed from syllables of two lengths.^[2][3][4] They are named after the Italian mathematician Leonardo of Pisa, also known as Fibonacci, who introduced the sequence to Western European mathematics in his 1202 book Liber Abaci.^[

Stați, nu plecați, faceți o pauză, respirați, că din poveste câte ceva mai este și mai ales poze mai sunt destule.

Am învățat să fac friganele din filmul” Kramer contra Kramer". Rețeta e foarte simplă: se înmoaie feliile de pâine, de preferat veche , într-un amestec de lapte și ou, se scurg bine și se prăjesc. Eu le prăjeam în ulei, nu știu în ce le prăjea Kramer (Dustin Hofmann).

Dar ce să vezi, abia acum după atâția ani, am aflat din ”Fermat's cuisine” episodul 5 că preparatul e de origine franțuzească și nu e un aperitiv, cum l-am consumat noi, ci un desert, pentru că se pune și zahăr, vanilie sau alte adausuri dulci și se cheamă ”pain perdu” fiind un mod inteligent de a nu arunca pâinea care s-a învechit.

Pe net sunt nenumărate rețete ale acestui preparat, în diverse limbi. Eu am ales o rețetă simplă, scrisă în românește.

https://marinamusteata.com/french-toast-sau-pain-perdue/

”Pain Perdu - din franceză, pâine pierdută. Această expresie, dar și modalitate de a găti pâinea mai veche de câteva zile, vine de pe vremurile când mâncarea mai greu ajungea în coșul de gunoi, iar pentru a evita acest lucru, i se dădea o nouă viață prin împrospătarea ei într-un amestec de lapte și ouă.”

Cineva comenta despre acest actor că ar fi trebuit să îi dea jos peruca cea caraghioasă (n-am să înțeleg niciodată de ce actorii coreeni au de cele mai multe ori în seriale breton care le intră în ochi) dar din prima imagine din această serie se vede că cel care a scris și desenat manga originală așa și-a închipuit personajul, chiar dacă, așa cum spunea același comentator, Takahashi Fumiya e unul dintre cei mai Handsome (frumoși) actori japonezi.

Cine ar fi crezut că voi întâlni ideea Luceafărului lui Eminescu, și anume că geniile sunt singuratice, într-un serial japonez inspirat de o manga(carte de desene animate)? Dar tema serialului nu este asta, chiar și geniile au nevoie de sprijinul și înțelegerea celor din jurul lor. Cel puțin până la episodul 8 (din 10) unde am ajuns eu

”Cu cât mai sus se cațără oamenii

Cu atât devin mai singuratici.

Cei fără de egal.

Numai cei care înving asta

Pot să ajungă la adevăr”

Luceafărul de Mihai Eminescu

-fragment-

”Tu vrei un om să te socoți,

Cu ei să te asameni?

Dar piară oamenii cu toți,

S-ar naște iarăși oameni.

Ei numai doar durează-n vânt

Deșerte idealuri -

Când valuri află un mormânt,

Răsar în urmă valuri;

Ei doar au stele cu noroc

Și prigoniri de soarte,

Noi nu avem nici timp, nici loc,

Și nu cunoaștem moarte.

Din sânul vecinicului ieri

Trăiește azi ce moare,

Un soare de s-ar stinge-n cer

S-aprinde iarăși soare;

Părând pe veci a răsări,

Din urmă moartea-l paște,

Căci toți se nasc spre a muri

Și mor spre a se naște.

........................................

Trăind în cercul vostru strâmt

Norocul vă petrece,

Ci eu în lumea mea mă simt

Nemuritor și rece.”

Spuneam mai sus că am întâlnit ideea Luceafărului că geniul este izolat, singuratic, în serialul ”Fermat’s Cuisine”.

Ei bine concluzia finală a serialului este:

”We are not alone” ”Nu suntem singuri”

Și că nu sunt singuri se vede în poza asta, unde apare tot personalul restaurantului K

Dar până să ajungă acolo nu puteau tocmai actorii japonezi să nu se alăture confraților lor din Coreea și China și să nu ne arate cât de frumos știu ei să plângă.

Ei, și a dat Dumnezeu și am terminat și eu articolul ăsta superlung, cu convingerea că nici un cititor nu va avea răbdarea să citească tot.

Fermat's Cuisine

 Am dat cu totul întâmplător, pe Netflix, peste un serial japonez cu numai 10 episoade, ”Fermat's Cuisine”, al cărui titlu bineînțeles că m-a intrigat.

Ce matematician nu a auzit despre teorema care a încins creierele matematicienilor secole de-a-rândul încercând să o demonstreze? Asta a visat și unul din personajele principale ale serialului până când și-a dat seama că nu are nici o șansă și a întâlnit un Chef bucătar foarte deștept, care l-a convins să aplice matematica în bucătărie.

Eu, chimistă fiind și având ca materie preferată Chimia Organică, știind că totul e chimie și mai ales în bucătărie am urmărit cu gura căscată explicațiile șefului despre o reacție de care probabil au auzit cei care au urmat Facultatea de Chimie Alimentară, dar despre care eu nu aveam habar.

Am mers imediat la Google și m-am documentat. Decenii întregi am rumenit ceapă sau friptură folosind această reacție (diferită de caramelizare) aplicând sfaturile medicilor care spuneau că nu e bine să prăjim în ulei încins pentru a nu se forma acroleina cea dăunătoare.

Și la ce îți folosește că știi? poate vă întrebați. Dacă nu la altceva măcar la creșterea stimei de sine.

Și când mă gândesc că la baza serialului stă o manga, ”Fermat no Ryori” mă înclin în fața deșteptăciunii japonezilor.

Despre Reacția Maillard am citit, între altele, pe Wikipedia:

https://en.wikipedia.org/wiki/Maillard_reaction

https://ro.wikipedia.org/wiki/Reac%C8%9Bie_Maillard.

Glicina (Wisteria)

 De când am reușit să posed aparat de fotografiat (aveam 64 de ani, deja am câteva la activ pe care le-am stricat)  am posibilitatea să îmi satisfac pasiunea de a fotografia, cum poate ați observat și voi, cititorii mei fideli. 

Primăvara este anotimpul care îmi oferă cele mai multe subiecte prin bogăția și frumusețea florilor care mă invită să le imortalizez frumusețea lor pieritoare. De obicei plec de acasă având o temă pe care o urmăresc, dar nu neglijez alte subiecte care m-ar putea interesa.

Tema zilei de azi a fost GLICINA sau Wisteria Poate vă mai amintiți serialul de mare succes ”Neveste disperate”. Nevestele respective stăteau pe Wisteria Lane = Aleea Glicinei.

Strada pe care se găsește această glicină se numește Cernișoara. În curte este și o magnolie splendidă pe care am fotografiat-o la vremea ei. Glicina se întindea inițial pe un conifer foarte înalt și avea o ramură spre gard. Arăta superb dar, după cum am înțeles pe deplin abia acum, planta asta invazivă poate deveni repede o pacoste în grădina omului pentru că sugrumă planta pe care se cațără, în plus poate atenta la temelia casei (chiar a unui bloc) cu rădăcinile ei foarte groase. Mai mult, vrejurile drăguțe și subțirele când e tânără se pot transforma cu timpul în ramuri cu aspectul unei anaconda, care nu e chiar plăcut de privit.

În mod sigur de aceea a fost tăiată și a rămas numai ce se poate vedea în fotografiile 9, 10, 11. Dar în aceeași curte, în spate undeva, este altă glicină enormă, cu ciorchini foarte bogați, pe care nu am observat-o până anul acesta pentru că, după ce o fotografiam pe cea din față pesemne nu o mai observam (sau poate chiar nu se vedea de la stradă) și plecam mai departe.

Azi, (văd că deja e vorba de ieri, fiind trecut de miezul nopții) în timp ce fotografiam, un bunic care își plimba nepotul în brațe mi-a atras atenția că pe strada paralelă, Maior Eugen Popescu este o altă glicină cu ciorchini foarte frumoși.

Am pornit vitejește într-acolo și când am ajuns am fost foarte dezamăgită. Privind fotografia veți înțelege de ce:

Dar stați, că asta nu e tot. Mă întrebam dacă nu cumva omul a vrut să râdă de mine dar tot eu mi-am spus că nu e posibil, totul arăta că e un om binevoitor, cumsecade. Și atunci am mai făcut câțiva pași și în fundul unei alei care trecea pe lângă casă, undeva mai departe de stradă, se afla splendoarea. Nu știu de câte ori m-am felicitat că am făcut un efort financiar și am cumpărat aparatul care îmi îndeplinea toate dorințele: să fie de buzunar și să aibă un zoom destul de mare ca să pot fotografia obiecte aflate la mare depărtare. Deja sunt la la doilea de acest tip, un Sony HX60. Cu el am făcut și fotografii de avioane și de lună, vă voi arăta câteva la sfârșitul articolului.

V-am promis fotografii de avioane și de Crai Nou. Cele de avioane nu sunt chiar foarte reușite. De fapt toate fotografiile mele de ieri suferă din cauză că am plecat prea târziu de acasă și m-a prins crepusculul pe drum.