sâmbătă, 22 iulie 2017

Partir, c'est mourir un peu

Iată un citat care e pomenit deseori  ca anonim, intrat deja în folclor, nu numai internautic, dar chiar și în multe alte împrejurări. L-am găsit într-o postare a Miei Ferguson, o persoană de mare cultură, care îl îndrăgește enorm pe Vincent Van Gogh. 

”"Partir, c'est mourir un peu” = ”Mori un pic atunci când pleci”

Netul e plin de comori. Am găsit într-un articol al răposatului George Pruteanu o traducere în limba română a lui Tudor Arghezi, făcută în stilul inconfundabil al poeticii sale: 

RONDELUL DESPĂRŢIRII

La orice despărţire murim cîte puţin.
Te simţi mai singuratec, mai strein.
E un adio dragostei lăsate,
un cântec îngânat pe jumătate,

Un doliu-al legămîntului făcut,
Zăbranicul nădejdii jurate la-nceput,
o amintire goală-a zălogului pierdut.

Te-ai despărţit odată, ca din glumă,
cu-o-mbrăţişare parcă şi postumă.
La fiece plecare, pînă la cea din urmă,
cîte ceva din tine, rămas întreg, 
se curmă.

Rondel de l'adieu - Song of Farewell, from 'Seul (Alone)", 1890 

by Edmond Haracourt, French poet, writer, composer and journalist (1856-1941)

(the English version is posted below) 

"Partir, c'est mourir un peu,
C'est mourir à ce qu'on aime:
On laisse un peu de soi-même
En toute heure et dans tout lieu.

C'est toujours le deuil d'un vœu,
Le dernier vers d'un poème;
Partir, c'est mourir un peu,
C'est mourir à ce qu'on aime.

Et l'on part, et c'est un jeu,
Et jusqu'à l'adieu suprême
C'est son âme que l'on sème,
Que l'on sème en chaque adieu:
Partir, c'est mourir un peu."

Song of Farewell

"To part is to die a little
To die to what we love
One leaves a little of one's self
In every hour and in every place

It is always the mourning of a wish
The last verse of a poem
To part is to die a little
To die to what we love

And one leaves, and it's a game
And until the final farewell
With one's soul one makes
One's mark at each goodbye
To part is to die a little."

Pe Arghezi l-am îndrăgit abia după ce am terminat liceul, când am găsit cărți ale sale în care erau publicate și poeme sau proză în alt registru decât ”Peizaj” cu ”Ia-l pe ciocoi ca hreanul și dă-l pe răzătoare” (deși unii din parveniții gen Dinu Păturică ai lui Nicolae Filimon din ”Ciocoii vechi și noi ”  îmbogățiți în zilele noastre ar merita asta) sau ”Testament” (care e mai ușor de înghițit) cu care ni s-au amărât zilele în școală.

Fotografii: Portulaca Grandiflora (Trandafir de Piatră), Grădina Botanică București 19 iulie 2019











luni, 17 iulie 2017

Games Of Thrones, Rains of Castamere

Am terminat episodul 6 din Sezonul 4 Games Of Thrones. Deși nu-mi place faptul că e foartă multă violență explicită precum și multe scene erotice în care toate femeile care joacă în ele își dau jos textila cu o rapiditate demnă de filme porno, totuși încă sunt curioasă să aflu ce i-a mai fătat mintea acestui scriitor pervers, George R.R.Martin, și celor care au compus scenariile.

Bănuiesc că odată cu înaintarea spre finalul serialului spectatorii au început să se plictisească de atâta violență încât scenele horror gen ”à la guerre comme à la guerre” s-au mai rărit. Au apărut în schimb altele care ar trebui să ne facă să medităm asupra loialității față de un rege nebun și imprevizibil, gata să ducă țara și lumea la ruină pentru o toană (cred că știți la cine mă gândesc, sper că nu va fi chiar așa) asupra rolului religiei în societate și ce se întîmplă când acest rol este exacerbat până la fanatism.

Ca să nu mai scriu fraze interminabile o să fragmentez temele supra cărora trebuie să medităm. În privința religiei se vede cu ochiul liber că autorul s-a inspirat din cruzimea cu care au tratat inchizitorii pe cei despre care ei credeau că sunt eretici. Ba chiar la un moment dat apar referiri la cathari, de exemplu, atunci când armata lui Daenarys e formată din unsullied, neprihăniții.

Melissande e o fanatică desăvârșită, care rămâne insensibilă la suferința umană urmând cu inflexibilitate ceea ce ea crede că îi cere Zeul Focului (pe care l-aș asimila cu Baal) și iată cum se aduce o contrapondere monoteistă la zeii vechi și noi. Tot de domeniul religiei țin și acei copaci speciali la care se roagă sălbaticii și așa intră în scenă și religia celților.

Sunt abordate și probelemel de organizare socială, cu referire la perioada de trecere dintre sclavagism și feudalism pentru că, nu-i așa, mulți zic că acțiunea s-ar petrece în timpul Evului Mediu. Cred că nu întâmplător cea care eliberează oamenii din sclavie și încearcă să introducă justiția socială vine din Est. Dar ca tot ce vine din est ea aduce foc, pârjol, prăpăd prin dragonii care cresc și devin mai fioroși și mai nemiloși cu fiecare episod.

Despre ”justiția” autoritară nici nu e nevoie să mai vorbesc, s-a aplicat de atâtea ori în viața reală încât știm bine cum se poate manifesta și ce urmări are.

Există niște scene atât de sinstre încât mă cutremur mereu când le văd, cele dintre Ray Snow și modul diabolic în care îi anulează personalitatea lui Theon Greyjoy.

Este greu să găsesc un personaj pozitiv în acestă încâlceală de scene care se petrec în mai multe locații ale lumii create de Geroge R.R. Martin și aglomerată cu zeci de personaje încât de fiecare dată când schimbă locația îmi pun întrebări de genul ”Unde e asta?” ”Cine e personajul acesta și de ce apare acum? etc.

Preferatul meu este Tyrion Lannister, dar nu știu cât va mai fi ținut în viață pentru că farmecul serialului este dat de răsturnările, mai mult sau mai puțin naturale, ale situației, ca și de faptul că lasă spectatorii agățați de un firicel între speranță și groază.

La început am fost oripilată cât de puțin valorează viața personajelor pentru autor, întebându-mă cine o să mai moară în episodul acela și/ sau dacă infamiile personajelor cu adevărat diabolice vor fi pedepsite și altfel decât prin moarte.

Este însă interesant că nici un personaj nu e liniar, nici unul nu e, ca să zic așa, fără păcat. Două dintre păcate au fost definite ca de neiertat în decursul serialului , unul e cel de a-și lua singur viața și celălat de a ucide pe cineva venit în vizită, căruia i-ai oferit ospitalitate și siguranță sub acoperișul tău.

N-am spus încă nimic despre poligamie, prezentată în culori mult mai sumbre decât în cazul lui Tom Green din Utah, cel care le asigura existența celor 5 neveste și 27 de copii din banii primiți ca ajutor social și mai era și foarte mândru de asta.

N-am zis nici cum s-au ilustrat ravagiile ce le poate produce nașterea unui copil din incest, deși aici ar mai fi de discutat, pentru că al doilea copil a ieșit bun, cel puțin deocamdată...

Am ”copt” toate astea în minte până acum dar de fapt la sfârșitul episodului 6 mi-au rămas în auz sunetele cântecul de rău augur ”Rains of Castamere” care vorbește despre Reynes de Castamere, cu un leu roșu ca emblemă a casei , the proud lord care a fost învins de Tytos Lannister, cu un leu auriu ca emblemă.

Tot neamul lui Reynes (de unde jocul de cuvinte, rain, ploaie și Reynes, numele lordului) a fost trecut prin sabie iar castelul i-a fost ars. Acum holurile castelului sunt goale și nu mai e nici un suflet să audă ploaia. Aici aș zice a e o referire la ”Războiul celor două roze” care s-u luptat pentru tronul Angliei in 1455–1485 House of Lancaster (hello!) cu trandafirul roșu ca simbol și House of York cu trandafirul alb ca simbol.

Cântecul, scris de Ramin Djawadi and George R. R. Martin , zice așa:

And who are you, the proud lord said,
that I must bow so low?
Only a cat of a different coat,
that's all the truth I know.
In a coat of gold or a coat of red,
a lion still has claws,
And mine are long and sharp, my lord,
as long and sharp as yours.
And so he spoke, and so he spoke,
that lord of Castamere,
But now the rains weep o'er his hall,
with no one there to hear.
Yes now the rains weep o'er his hall,
and not a soul to hear.

Vocea gravă a solistului trupei The National, Matt Berninger se potrivește extrem de bine cu toată atmosfera serialului.

duminică, 16 iulie 2017

Tang Weimin

Am petrecut câteva ore foarte plăcute pe net căutând opere ale pictorului chinez Tang Weimin, născut în 1971 in Yong Zhou, Hunan Province din China. 

El povestește în jurnalul său cum la cinci ani a văzut pe cineva desenând un porc care părea viu. Asta l-a determinat mai târziu să studieze arta la Guangzhou Academy of Fine Arts, după ce a întâlnit-o pe soția lui, și să devină un pictor consacrat. Până atunci fusese funcționar guvernamental, dar ea l-a sprijinit să urmeze cariera artistică.

Talentul i-a fost apreciat când a cucerit premiul doi la testul numit “Charles B. Wang” pentru acordarea de bursă. Lucrarea premiată apare în mai multe surse ca fiind ”Girl with fan” dar eu am găsit numai ”Woman with an Elegant Fan” care este prima imagine din acest album. 

A doua imagine o reprezintă pe soția sa într-un costum specific dinastiei Tang. De fapt soția sa, Yuping Wang pe numele de fată (nu știu dacă și la chinezi se păstrează numele de fată după căsnicie, ca în Coreea) i-a fost model pentru foarte multe tablouri. În a treia cred că e tot soția lui.




















În biografiile lui Tang Weimin scrie că el a studiat și s-a inspirat și din arta pictorilor europeni. Deși majoritatea covârșitoare a tablourilor sale reprezintă costume etnice (el are multe costume tibetane, dar să nu uităm că Tibetul a fost anexat de China relativ recent, e drept că înainte de a fi anexat Rusia Crimeea) sau elegante chinezești iată aici dovada inspirației unuia dintre tablourile sale, celebra fată cu cercelul din perlă a lui Johannes Vermeer Van Delft





Tomasz Alen Kopera

Tomasz Alen Kopera este un artist polonez suprarealist. Câteva din tablourile sale circulă pe net ca anonime. De când am învățat să caut mai în amănunt pe Google ce mă interesează l-am descoperit și vreau să vă arăt și vouă ce m-a impresionat mai mult în opera sa.

Tablourile lui sunt fie luminoase, pozitive, fie întunecate, chiar monstruoase. Eu, ca ființă mai mult pozitivă, am ales pentru voi o selecție din cele luminoase. Mai trebuie doar să spun că el declară că are inspirație doar pentru imagini, lăsând la latitudinea privitorului să aleagă un nume.


Primul pe care l-am îndrăgit a circulat, și probabil încă mai circulă, pe net ca anonim. Are o frumusețe aparte, mai mult spirituală. Eu l-am intitulat ”Noi doi și-o umbrelă. Îmi dau seama că titlul e cam banal dar are o explicație simplă, îmi amintește de un cântecal răposatului Dan Spătaru, din generația mea. 

Pe DS îl știu încă din studenție, când avea concerte fie la Casa de Cultură a Studenților, fie în Aula Universității, cu cântecele lui Mario Marini. Unii strâmbau din nas, ”MM e un cântăreț de mâna șaptea, dar cântecele sale se pliau bine pe vocea lui DS. În plus era încă Prim Secretar PRM Gheoghe Gheorghiu Dej și nu începuse să fie exacerbat naționalismul, ba chiar dimpotrivă, încât DS cânta în limba italiană.

Dar m-am depărtat de tema mea. Iată cum arată tabloul lui TAK


Și cântecul lui Dan Spătaru, cu versurile sale:

Tu, eu și-o umbrelă, 
Tu, eu ne plimbăm, 
Cerul ca o acuarelă, 
Nu ne vede sub umbrelă
Când ne-mbrățișăm.

Pic, pic, pic, pic, pic
Ce mai plouă
La nesfârșit.
Pic, pic, pic,
Nu ne pasă nouă,
Fiindcă ploaia ne-a unit.

Tu, eu și-o umbrelă,
Tu, eu ne plimbăm,
Pe sub panza de mătasă,
Tu esti parcă mai frumoasă,
Când ne sărutăm.

Tu, eu și-o umbrelă,
Tu, eu ne plimbăm,
Cerul ca o acuarelă,
Nu ne vede sub umbrelă
Când ne-mbrățișăm.

Pic, pic, pic, pic, pic
Ce mai plouă
La nesfârsit.
Pic, pic, pic,
Nu ne pasă nouă,
Fiindcă ploaia ne-a unit.

Tu, eu și-o umbrelă,
Tu, eu ne plimbăm,
Pe sub pânza de mătasă,
Tu esti parcă mai frumoasă,
Când ne sărutăm.




Am să vă arăt tablourile care mi-au plăcut mie cel mai mult. Întâi cele inspirate de natură. După cum v-am spus deja, le puteți numi cum vă place.















Acum am să vă arăt ce am numit eu îngeri.




 

Urmează cele care au ca temă focul, nu neapărat cel al iubirii.







 Am găsit și câteva imagini ale scării spre cer.




Am mai selectat unele cu teme diverse.






Pe cea de mai sus am numit-o ”Cele patru anotimpuri”


Am păstrat acestă imagine la urmă pentru că din prima secundă în care am văzut-o am știut de unde s-a inspirat. O să vă arăt imediat după poză.



E vorba de Flaming June, by Fredrick Lord Leighton (1830-1896). Deh, cum spune Ecclesiatul ”Nimic nou sub soare”