luni, 10 aprilie 2017

Trebuie să....

Urăsc aceste cuvinte: trebuie să...mi se pare că stau în calea fericirii mele. Și asta nu de azi ori de ieri, ci dintotdeauna. Poate de aceea amân ce trebuie să fac până la limita imposibilului.

În schimb prefer să...îmi oferă satisfacții pe care trebuie să le recunosc ca fiind foarte aproape de fericire. Zic aproape pentru că ele coexistă cu un sentiment de vinovăție că nu am făcut ce trebuia. Dar dacă fac ce trebuie, chiar dacă după nenumărate amânări și mult efort (mai ales de mobilizare) satisfacția lucrului îndeplinit (nu neapărat bine făcut) deasemenea se apropie de fericire.

Aștept cu interes să ajung ca în loc de prefer să deschid calculatorul și să văd ce mai e nou pe face book sau altundeva aiurea pe net să prefer să fac altceva. Nu cred că sunt departe de acele vremuri...

Și pentru că cel mai adesea când sunt pe net verificarea Timeline pe fb a ajuns să fie în loc de ”ia să vedem ce mai e nou” un fel de ”trebuie să văd ce mai fac prietenele și prietenii mei” și să prefer să caut poze de tablouri vechi și noi am să postez câteva din căutările mele recente...

Pentru început câteva tablouri de Boris Vallego, un pictor cu o fantezie cam prea întunecată după gustul meu dar care are și unele creații ceva mai neutre.

Angel of the city
Atlas
Carried away, care în plus tratează și o temă dragă inimii mele, cea a sirenelor.
Cat in the mirror, care e un fel de punte între civilizații, cea a Egiptului antic care adora pisicile, ba chiar avea o zeiță (rea) cu cap de pisică, Bastet, Goddess of cats, protection, joy, dance, music, family cum zice Wikipedia și civilizația modernă, care adoră animalele de casă (pets) în engleză.
Iată-l și pe Dracula, un tablou cam prea erotic după gustul meu
Icarus încercând să scape din labirint...Încă plin de energie după munca istovitoare de constructor. Din legenda lui Dedalus și Icarus se pare că își trage rădăcinile și legenda meșterului Manole al nostru.

Și după atâta energie hai să vedem și ceva mai senin, o fetiță pictată de Anna Rose Bain
Hubert Robert e un pictor francez căruia i-au plăcut atât de mult peisajele cu ruine încât a inventat unele.
Hubert Robert - Interior of the Temple of Diana at Nimes


Washerwomen In The Ruins Of The Colosseum (1767) 
Alexander the Great, Hubert Robert, 1754
Ultimul dar nu cel din urmă tablou al lui Hubert Robert este Versailles, Fântâna lui Apollo, care redă destul de fidel acest peisaj din faimoasele grădini. Le-am vizitat în Aprilie 2010, având parte și de un concert de muzică clasică acompaniind susurul apei. Am făcut fotografii acolo și am să vă arăt două pe care le puteți compara cu tabloul lui HB.

Unul din prietenii mei de pe fb a postat un tablou nostim de Andrea Landini (1847- 1935) Asta m-a determinat să caut și alte tablouri de acest pictor și am găsit o întreagă serie dedicată cardinalilor, unele satirice, ca ale lui AL altele cu un ochi mai îngăduitor. La albumul cu cardinali pictați de diferiți artiști mai am de lucrat, acum o să vă arăt câteva de italianul Andrea Landini


The impatient = Nerăbdătorul
Anticiparea

Une bonne bouiteille
Și ce a urmat după consumarea conținutului sticlei

Plăcinta
Pe asta am intitulat-o eu Surpriza.

Toate aceste poze și multe altele le-am văzut, studiat, admirat într-o singură noapte. Dar cum nu mia sunt tânără mă cam resimt după acea noapte pierdută. Nu-i nimic, dacă fac ceea ce prefer (admir tablouri) și nu ceea ce trebuie (să dorm) sunt mult mai mulțumită, dacă nu chiar fericită deadreptul.


Niciun comentariu: