miercuri, 7 decembrie 2016

Iie cusută de mâna mea.

A fost o experiență unică. A fost o problemă să fac rost de pânză de casă. Nu se găsea în magazine, mi-a făcut rost o colegă care avea pe cineva la...care la rândul ei avea pe cineva la..., etc.

Ața nu a fost o problemă, se importa din Germania (acum vreo 40 de ani în urmă). Iile erau la modă pe plan mondial. 

Aveam albume de cusături, le cumpărasem cu mult drag. Cum îmi e obiceiul, m-am complicat cu modelele. Râurile de pe față au fiecare caracteristici care le diferențiază, în afara celor laterale, care sunt identice. Cele cusute cu mătase albă au model în brăduți care au direcții diferite, dar converg dacă sunt puse alături. Pe mâneci răurile oblice deasemenea au direcții diferite, convergente. 

Am observat că multe ii moderne au spatele alb, nedecorat. Eu am cusut niște fluturași din fragmente de model ale altiței.Am studiat cum se fac fagurii de la gât, aș fi vrut să fie ceva mai fini și mai bogați. 

Am studiat și cum se asamblează părțile componente iar marginea fiecărei piese este subliniată cu găurele. Nu mai știu cum se fac după cum am uitat și cum se fac râurile roșii care delimitează porțiunile cusute cu mătase albă. 

Am dăruit iia fetei mele mai mici dar pe atunci nu aveam aparat foto și îmi părea rău că nu am poze cu ea. Fiica mea, aflată acum de ani buni în Irlanda, s-a mutat des într-o vreme și mi-a spus că a pierdut iia. Sigur că mi-ar fi părut rău dacă era adevărat, din fericire a găsit-o și mi-a trimis-o.












































Jurnal de Călătorie Transfăgărășan August 2016 Fragment

Când am fost pe Transfăgărășan, astă vară, ziua doua a plouat aproape tot timpul dar copiii, cei trei A (Andrei, Anca și Anna) și-au programat să plece de la Bâlea Lac spre Cabana Negoiu urmând să ne întâlnim în Porumbacu de Jos. 

Mergând în continuare pe Transfăgărășan eu și soțul meu am ajuns în Porumbacu de Jos și am văzut că până la munte era o distanță apreciabilă, așa că am schimbat locul întâlnirii în Porumbacu de Sus, la pensiunea ”La Curtea Porumbăceană”.

Am plecat de la hotel seara și, ajunși în localitate, am început să căutâm pensiunea. Era undeva la margine, dar nu pe drumul spre Negoiu. Am stat un timp în fața porții dar până la urmă ne-am hotărât să intrăm în curtea uriașă. Ne-a întâmpinat o doamnă foarte amabilă. Eu n-am ieșit din mașină pentru că cei trei câini San Bernard enormi m-au intimidat 

Dumneaei ne-a sfătuit să mergem la biserică pentru că ”de acolo pleacă toate drumurile spre Negoiu”, Vodafone nu ne-a ajutat de loc cât timp nu era semnal pentru că ne anunța mereu că ”acest număr nu există”, de ne-a băgat în boale. Era noapte, eram într-un sat necunoscut și copiii nu puteau fi anunțați unde ne aflăm noi. 

Eu am intrat în biserică. În pronaos m-a cucerit o frescă minunată, având ca subiect judecata de apoi. Biserica era deschisă și preotul înăuntru. Am întrebat doamna amabilă aflată în pronaos dacă pot face fotografii și în biserică, a spus că da. 

Preotul a fost foarte amabil și deschis, m-a sfătuit ca data viitoare să luăm legătura cu dânsul și ne va recomanda o pensiune foarte bună pentru că dânsul știe mai multe...când era discuția mai în toi a sunat telefonul. Am  vorbit cu Anca, am aranjat cum să le ieșim în întâmpinare, m-am întors în biserică și mi-am luat la revedere de la preot și doamnă care plecau și ei pe la casele lor, s-a folosit din plin GPSul și la un moment dat pe drum am  văzut trei luminițe. Erau lanternele celor trei A. 



























”Porumbacu de Sus face parte din salba de localităţi ce împodobeşte poalele Munţilor Făgăraş, locuri pline de frumuseţe şi încărcate de istorie sfântă, aşezări unde credinţa ortodoxă a fost păstrată de multe ori chiar cu preţul vieţii. Aşezarea este cunoscută turiştilor pentru drumul care străbate localitatea şi deschide accesul spre vârful Negoiu. ”

”Mărturii documentare despre localitate apar încă din secolul al XIII-lea, la 1223, când numele aşezării apare într-un act de donaţie făcut către mănăstirea din Cârţa. Donaţia a fost confirmată de regele Andrei al II-lea al Ungariei, iar între satele amintite de document apare şi Porumbacu de Sus. La 1446 apare prima atestare documentară a satului, când Porumbacu de Sus este menţionat în predania făcută către nobilul Ioan Ghereb din Bungard.”

”Lucrările de zidire la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Porumbacu de Sus au început la 1902, în timpul preotului Nicolae Solomon. Un an mai târziu, locaşul de cult era finalizat. „Sfinţirea a avut loc pe 14 octombrie 1903, chiar la hram. Sfinţirea a fost săvârşită de asesorul Matei Voileanu, delegatul Mitropolitului Ioan Meţianu”, ne-a spus parohul Nicolae Ancău. Conform descrierii făcute de monografia parohială, biserica are fundaţia de piatră, iar restul zidurilor sunt de cărămidă. Acoperişul este făcut din învelitori de ţiglă, iar turnul este din lemn cu învelitori din tablă zincată.”

”Biserica a fost în primă fază zugrăvită, iar în perioada 1983-1993 s-a curăţat tencuiala veche, s-a retencuit şi s-a pictat în tehnica „fresco”. Pictorii au fost Virgil şi Livia Pavel, fii ai satului. Iconostasul a fost sculptat de Igor Dumitrescu, în timpul preotului Nicolae Boboaia.”

http://ziarullumina.ro/biserica-din-porumbacu-de-sus-locas-al-sfintei-parascheva-106582.html

Biserica are Hramul Sfintei Parascheva.